Pe 8 februarie, Ecotron a dat startul anului 2026 cu un eveniment educativ special: primul spectacol din acest an, desfășurat la Sala Luceafărul din București. „Agentul Ecotron și fetița care a salvat planeta” a adus împreună zeci de copii și părinți într-o poveste emoționantă despre reciclare, curaj și prietenie.
Personajele – Ania, Fram, Firicel, Taby și, bineînțeles, Agentul Ecotron – i-au invitat pe cei mici să devină „agenți ai binelui”. În sală copiii și părinții au râs, au cântat, au dansat – iar mesajele despre grija față de natură au fost înțelese cu inima.
Spectacolul face parte din misiunea asumată de Ecotron: aceea de a educa noua generație în spiritul sustenabilității. Credem că cele mai importante obiceiuri se formează devreme – iar teatrul este un instrument minunat pentru a vorbi copiilor despre reciclare, responsabilitate și alegeri bune.
Acest prim spectacol din 2026 marchează un început de an în forță, cu entuziasm și energie. Iar alte spectacole vor urma în lunile ce vin, în cât mai multe orașe.
Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături la debutul acestui nou capitol și vă promitem că aventura „Agentului Ecotron” abia a început!

