NOU: Raport Activitate Ecotron 2025 – vezi aici

La Iași, Agentul Ecotron a transformat Ziua Mondială a Mediului într-o sărbătoare a copiilor

Ecotron Iași

Pe 4 iunie, Iașul a fost plin de energie, emoție și glasuri de copii. Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Organizația Ecotron, împreună cu ECOarena, a organizat două reprezentații ale spectacolului „Agentul Ecotron – Misiune pe Terra”, la care au participat 1.500 de copii din școli și grădinițe.

Sala a prins viață încă din primele momente. Copiii au cântat, au dansat, au strigat în cor și au intrat cu tot sufletul în misiunea Agentului Ecotron. Pentru ei, reciclarea nu a mai fost o lecție abstractă, ci o aventură cu personaje, muzică, umor și multă interacțiune.

Cel mai frumos semn că mesajul a ajuns unde trebuie a fost chiar implicarea copiilor. Urnele Ecotron s-au umplut cu deșeuri electrice aduse de cei mici de acasă, transformând povestea de pe scenă într-un gest concret pentru mediu.

Evenimentul a fost organizat de Organizația Ecotron împreună cu ECOarena, cu sprijinul Wing Leading Edge, Salubris Iași, Grup Demeco și Asociația CASUS.

Evenimentul a fost susținut, de asemenea, de Facultatea de Horticultură USV Iași din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași, Direcția Județeană de Mediu Iași, Primăria Municipiului Iași, Mado România și Pasta House.

Pentru Ecotron, ziua de la Iași a confirmat încă o dată că educația pentru mediu prinde viață atunci când copiii sunt implicați direct, cu bucurie și curiozitate.

Misiunea continuă.